Status Quo - Revista Bisericii Eclesia, Iasi                                                                                                                                www.ekklesia.ro

Mondo Umano

Razboiul de acasa. SOS. Lupt impotriva familiei mele.

       Personal

     Familia este locul in care cu totii ar trebui sa ne simtim protejati, iubiti, acceptati, incurajati. Aici este esential sa prinzi aripi, dar si radacini. Este momentul in care ti se poate prefigura caracterul de viitor adult, precum si cateva caracteristici ale propriei tale familii pe care o vei intemeia poate peste cativa ani.

     Nu degeaba exista acea zicala  "Ma simt ca acasa", menita sa indice cel mai inalt grad posibil de confort si siguranta. "Casa, dulce casa" este inca o expresie care intareste ideea de a te simti in largul tau in interiorul familiei, de a fi liber sa te manifesti cu toate ciudateniile tale si de a-ti exprima personalitatea fara prea multa temere ca vei fi respins. "Ca la mama acasa" - desi poate are o uşoara conotatie culinara, incepem deja sa pasim pe un taram vital al familiei, pe ceea ce, de fapt, ii da viata si un contur unic: relatiile cu membrii.

     Ca peste tot, relatiile sunt si aici cheia reusitelor sau a dezamagirilor, cu diferenta ca cele de aici le influenteaza pe toate celelalte. Pornind de la ideea ca un izvor amar nu poate da o apa dulce, consider ca startul pe care ni-l ofera familia ca oameni, increderea cu care parintii si toti cei de acasa te "lanseaza" in viata, isi pun ireversibil amprenta asupra deciziilor ulterioare si asupra dezvoltarii tale personale. Fie te lasa cu o rana mare in inima si cu sentimentul apartenentei la... nimeni, fie vei sti ca acasa te poti intoarce mereu - acolo va fi intotdeauna cineva care sa te primeasca exact asa cum esti, gata iar si iar sa iti dea aripi si sa iti intareasca radacinile.

     Ma intreb, insa, daca intre aceste doua extreme exista cale de mijloc. Daca sunt astfel de familii in care nici nu te simti prigonit sau marginalizat, insa nici nu esti sustinut sau calauzit in mod constant si vizibil. Si, uitandu-ma mai atenta la lumea care ma inconjoara, cred ca exista si aceasta stare de "mijloc" a familiei. Se ridica insa o problema: nu se poate mentine mereu asa, la linia de plutire. Copiii cresc, se schimba, parintii inainteaza si ei in viata, incep sa se vada din ce in ce mai rar cu cei ai casei, unii poate prind gustul banilor si uita de unde au pornit si de faptul ca banii nu pot cumpara orice. Se departeaza usor, usor de mesele in familie, de weekend-urile petrecute impreuna, de acele valori care inca ii pastrau la suprafata. Asadar, o familie nu poate ramane mult timp intre "bine" si "rau" - la un moment dat, balanta incepe sa se incline intr-o parte sau in alta din cauza sau datorita trecerii timpului.

     Cu toate acestea, sunt momente prin care orice familie trebuie sa treaca, indiferent care sunt particularitatile sale. Conflictele intre frati, intre adolescenti si parinti, precum si cele intre parinti, sunt prezente peste tot, pentru ca oamenii se tot schimba, iar schimbarile nu se produc niciodata in liniste desavarsita. Poate fi inima neinteleasa a unui adolescent care nu isi mai gaseste locul in familie si, cu atat mai putin in lumea aceasta, sau inima franta a unui parinte caruia o viata nu i-ar ajunge sa faca tot ce viseaza pentru copiii sai. Sau poate dorintele suspendate ale unui copil care nu intelege ca, intr-adevar, parintelui sau nu ii este de ajuns aceasta viata ca sa implineasca tot ce doreste.

     Conflicte si iar conflicte. Nimeni nu le vrea, dar cu totii le avem. Te trezesti dintr-o data pe front - frontul de acasa, fara sa stii in ce razboi esti si impotriva cui lupti. Mai trista, însa, este convingerea pe care o ai, si anume ca trebuie sa folosesti toate armele ca sa le dovedesti "inamicilor" din casa ca tu esti de fapt victima si ca din cauza lor se intampla totul. Cauti scuze cu disperare, oricine e vinovat, numai tu nu; nu ratezi nici o ocazie de a te compara cu ceilalti si de a-i compara pe ai tai cu altii. Lucrezi din greu la amaraciunea ta, ca sa te convingi ca esti cel mai nedreptatit dintre pamanteni.

     A fost imposibil de perceput, poate, cand anume ai intrat in acest razboi. Nu stii nici macar acum ce ai castigat. Te gandesti, poate, sa faci pace intr-un fel.

     Ei bine, pentru cei care vor asta, exista mereu o solutie, de data acesta una care tine de principiul oricarui razboi, si anume ca el este ultimul lucru la care trebuie sa apelezi ca sa obtii ceva, si primul la care trebuie sa renunti cand ai obtinut acel ceva. Asadar, solutia este pacea.

     A venit timpul sa ne simtim ca acasa la noi acasa, sa incetam lupta impotriva noastra – pentru ca in final singurii raniti vom fi noi si Familia. Sa ne pregatim inca de pe acum sa traim impreuna, pentru ca in fata ne sta o vesnicie.

hash_sigma@yahoo.com 

     Scriptural

     Conflictul este generat de firea pacatoasa a omului care nu este in stare sau nu vrea sa ierte de 70 de ori cate 7 si sa-L iubeasca pe Domnul Dumnezeu din toata inima sa, cu tot cugetul sau si cu toata puterea sa si pe aproapele sau ca pe sine insusi.

     Biblia prezinta numeroase situatii conflictuale, dar cele mai grave sunt cele din interiorul familiilor. De ce? Pentru ca in familie, „cei doi sunt un singur trup” (Geneza 2:24) iar copiii duc la desavarsirea trupului. Astfel, un conflict in familie este echivalent cu o boala a trupului care il macina si ii distruge functiile vitale.

     Cand campul de lupta se muta acasa, ne intrebam speriati care sunt cauzele si ce solutii avem.

     Primul conflict mentionat in Biblie a fost generat de gelozie si manie (Geneza 4:1-8): Cain il ucide pe fratele sau, Abel, pentru ca Domnul „nu a privit cu placere spre Cain si spre jertfa lui”. O situatie asemanatoare o intalnim in Geneza 37:18-28, unde Iosif este vandut de catre fratii sai unor negustori madianiti. Motivul? Pentru ca tatal lor il iubea mai mult pe Iosif (Genesa 37:3) si pentru ca acesta a avut doua vise in care se vazuse cum toata familia avea sa i se supuna. Gelozie, manie. Ce putem face? Relativ simplu: Dumnezeu ne spune: „Maniati-va si nu pacatuiti. Sa n-apuna soarele peste mania voastra” (Efeseni 4:26), „sa nu ucizi” (Exod 20:13) si „sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau” (Exod 20:17). Acum veti spune: „da... una este sa spui ca nu trebuie sa faci aia sau aia, si alta este sa pui in practica”. Ce pot raspunde? Dumnezeu nu ne-a spus niciodata ca nu vom avea probleme, ca nu vom fi ispititi, ca nu vom dori sa nu ne fi nascut sau cel putin sa ne fi nascut in alta familie. Dumnezeu nu ne-a spus niciodata ca firea noastra pacatoasa va adormi si nu va inceta sa ne macine, sa isi ceara satisfacute anumite nevoi. Dar El ne-a spus ca „nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca sa o puteti rabda” (1 Corinteni 10:13). Prin Dumnezeu avem puterea sa invingem ispita, sa iertam, sa facem primul pas spre a ne cere iertare si...  sa iubim.

     Am vazut care este o cauza a conflictelor din familie. Alta cauza ar fi diferenta de mentalitate sau judecarea deciziilor personale. Un exemplu ne este dat in Numeri 12, unde Maria si Aaron il judeca pe Moise pentru ca isi luase o sotie etiopianca. In acelasi timp, ei au pus sub semnul intrebarii autoritatea pe care o primise Moise de la Dumnezeu. Rezultat: „Domnul s-a aprins de manie impotriva lor. Si a plecat. Norul s-a indepartat de pe cort. Si iata ca Maria era plina de lepra, alba ca zapada” (Numeri 12:9-10). Cartirea si nemultumirea Il manie pe Dumnezeu.

     Inca o problema din interiorul familiei este lipsa comunicarii si a increderii. In Efeseni 6:1-3 scrie: „Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri, caci asa este drept. Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta este cea dintai porunca insotita de o fagaduinta – ca sa fii fericit si sa traiesti multa vreme pe pamant”. Copii, ascultati! Dar daca nu li se comunica nimic... ce sa asculte? Am observat ca multi parinti nu au incredere in faptul ca ai lor copii au o relatie personala cu Dumnezeu. Ii considera prea imaturi ca sa inteleaga ceva, prea mici pentru a sta in prezenta Sa. Interesant este Efeseni 6:4: „Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului”. Daca parintii investesc in copii de cand sunt mici, daca se roaga pentru si impreună cu ei si ii invata primii pasi ai credintei, increderea in copiii lor ar veni de la sine.

     Dumnezeu a creat familia pentru a ne invata cum sa iubim neconditionat, cum sa ne sacrificam pentru altii si cum sa fim „madulare” dintr-un „trup” care sa Il slaveasca pe Dumnezeu.

hash_doi_o@yahoo.com

     Social

     Toti cei care au fost sau sunt la facultate stiu ce greu este sa iti faci prieteni. De multe ori trece primul an, chiar si al doilea, si iti dai seama ca inca ii mai privesti pe colegii tai ca in prima zi de scoala – cu suspiciune. La inceput, si pentru mine a fost greu. Stateam cu totii in banci si priveam tinta la tabla din fata clasei. Totul s-a schimbat, insa, intr-o zi banala de luni. Stinghereala era in largul ei printre noi, in pauza unui seminar, cand una din colegele mele a intrat plangand. Ne-am apropiat de ea si ne-am apropiat unii de altii. Ce i-a determinat aceasta stare a devenit liantul dintre noi – familia si problemele ei.

     Fiecare coleg de-al meu are cate o poveste uimitoare despre familia sa – parinti divortati, dar care mai traiesc impreuna, divorturi care au distrus familia, frati sau surori plecati de acasa de ani de zile, mosteniri ce dezbina cupluri, violenta domestica si multe altele. Dupa ce asculti toate aceste frustrari, ajungi la concluzia ca adevarata minune a societatii contemporane este familia functionala. In anul 2004, conform datelor de la Institutul National de Statistica, in Romania au avut loc aproximativ 143.000 de casnicii si aproximativ 35.000 de divorturi. Aceste numere arata ca intre 1000 de locuitori, cam cat intra in 10 blocuri din zona in care locuiesc, au loc anual sapte nunti si doua divorturi.

     In ce masura afecteaza societatea rela]iile defectuoase dintr-o familie? Putem da vina pe ea? Poate ca familia este ceea ce da fiecare membru al ei, dar fiecare membru al unei familii este influentat, individual, de societatea in care creste, se maturizeaza si traieste zi de zi. Declaratiile de razboi sunt semnate de tata, mama si copii, dar armamentul pentru atac este adus din zona scolii, a grupului de prieteni, a locului de munca sau a vietii mondene. Fiecare front are motivele lui de a intra in conflict. Mai mult, fiecare parte se va crede cea vatamata, deoarece societatea romaneasca are, de multe ori, efectul autovictimizarii si al plangerii de mila. Simtim compasiune doar pentru noi insine, dar nu si pentru cei alaturi de care am trait ani de zile. Majoritatea tinerilor, incepand de la varsta adolescentei, incep sa simta nevoia de spatiu, de a-si defini un stil propriu si de a intelege mai mult din viata. De multe ori, parintii nu explica mersul lucrurilor, ci doar arata inspre directia care trebuie urmata. Trebuie sa recunoastem ca tineretea inseamna dorinta de libertate. Cine dintre noi nu si-a dorit, macar de cateva ori adolescenta, sa se desprinda de familia sa si sa isi continue procesul de crestere in alta parte? Din alta perspectiva, parintii inteleg aceasta dorinta ca o acuza la adresa modului in care si-au crescut copii: „Vrea sa plece, cu siguranta s-a intamplat ceva. Cu ce am gresit?”, „De ce sa pleci? Nu iti oferim noi tot ce ai nevoie?” sau „Esti prea tanar. O sa iti para rau si intr-o zi ai sa vii inapoi sa imi spui ca am avut dreptate”.

     Toate aceste diferente de opinii sunt cauzate de modul in care fiecare generatie a fost educata. Desigur, cu totii am fost tineri, dar am fost tineri in vremuri cu mentalitati diferite. La aceasta se adauga si modul in care societatea contemporana romaneasca isi exprima cerintele pe care le are pentru noi. Pe de-o parte tinerilor li se cere sa fie educati, sa aiba bune maniere, sa nu fie destrabalati si sa aduca un profit tarii si familiei cat mai devreme. Pe de alta parte, invatamantul romanesc este intr-o conditie deplorabila si nu poate oferi mai nimic, orele de educatie sexuala sunt privite ca un subiect tabu in multe scoli si familii, situatia economica ii forteaza pe multi parinti sa petreaca mai putin timp „cizelandu-si” copii si mai mult timp muncind si, in fine, nu mai trebuie sa precizez cati tineri renunta la familiile lor, pentru a-si „face o situatie” in alte tari.  In multe cazuri, parintii isi iau asupra lor sarcina de a impune copiilor toate aceste cerinte, iar tinerii devin ori complet confuzi, ori revoltati si rebeli.

     Se pare ca, acum mai mult ca niciodata, societatea este una din cauzele majore ale lipsei de comunicare dintre membrii familiilor. Nu propun sa traim in haos, deoarece suntem cu totii constienti de importanta comunitatii in care traim, dar propun sa fim mult mai selectivi in ideile pe care le preluam de la ea si pe care le aplicam in familiile noastre, ca o solutie a tuturor problemelor. O societatea care incepe, incet - incet, sa se raporteze la un Dumnezeu de „mana a doua” va avea parte de multe familii in plin camp de lupta.

     Este extrem de important sa intelegem, ca membrii ai unei familii sau viitori intemeietori ai uneia, ca aceasta institutie este baza oricarei societati si ca trebuie sa fie placuta inaintea lui Dumnezeu. Poate de aceea se spune ca totul porneste si se termina cu familia…

doua_trei_si@yahoo.com